Primarul municipiului Botoșani: Vom scoate dalele de tramvai și din zona industrială

1 august 2024

Cei 3 kilometri de drum de la ieșirea din Botoșani spre Dorohoi ar putea fi reabilitați cu bani din bugetul local al municipalității. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că s-a așteptat până acum realizarea unui parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru modernizarea și acestui segment de drum, așa cum s-a procedat și cu celelalte intrări în municipiul Botoșani, însă nu sunt fonduri.

Edilul municipiului a spus că în ultimă instanță va ataca această porțiune de drum cu bani din bugetul local și vor fi scoase și dalele de tramvai

Nu am niciun semnal pozitiv în acest moment, din cauza lipsei de finanțări pentru Secția de Drumuri Naționale. Am mai așteptat o perioadă de timp, tocmai pentru a nu consuma resursele limitate  din bugetul local pentru această investiție. În ultimă instanță, vom ataca acest segment de drum cu bani din bugetul local și vom scoate dalele de tramvai și din zona industrială”, a precizat Cosmin Andrei.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia