Greșeala Guvernului, reparată la solicitarea sindicatelor
Pe de altă parte, majorarea salariului minim de la 1 iulie ar fi adus de fapt o scădere pentru cei care primesc tichete de masă. Astfel, cu doar patru zile înainte de implementare, ministerul Finanțelor Publice a venit cu o soluție.
„Pentru acordarea facilității fiscale referitoare la neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 300 lei/lună se propune ajustarea plafonului lunar de 4.000 lei, reprezentând venit brut realizat din salarii și asimilate salariilor, în sensul excluderii de la calculul acestuia a contravalorii tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, după caz, acordate potrivit legii, pentru perioada iulie-decembrie 2024” au precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor.
Problema fusese sesizată recent de sindicate, care au cerut în mod expres Finanțelor să vină cu o soluție la problema creată de ei înșiși.
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA a solicitat, marţi, Ministerului de Finanţe şi Guvernului României, modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 2024.
În caz contrar, potrivit sindicaliştilor, se ajungea în situaţia ca majoritatea celor 1,8 milioane de salariaţi plătiţi cu salariul minim să ajungă în fapt să aibă veniturile nete reduse, în loc să beneficieze de majorare, noteaza ProTV












