Botoşaniul va găzdui, în septembrie, un festival auto-moto

2 august 2011

motociclistiPasionaţii de motociclete şi automobilism din Botoşani şi din ţară vor participa, pe 9, 10 şi 11 septembrie, la AutoMoto Festival. Manifestarea va fi organizată de filiala municipală a PNL Botoşani împreună cu asociaţiile naţionale ale automobiliştilor şi, respectiv, ale motocicliştilor.

Pe 9 septembrie ar urma să aibă loc o paradă a celor mai puternice motociclete, dar şi nişte probe de îndemânare ale motocicliştilor, iar pe 10 septembrie un circuit auto, cel mai probabil pe traseul Baisa- Ipoteşti.

Motocicliştii şi automobiliştii vor sta într-o tabără cu corturi şi rulote la Stâna Baisa, pe platoul care aparţine iniţiatorului acţiunii, preşedintele filialei din municipiul Botoşani a PNL, Gheorghe Iavorenciuc.

"Va fi una dintre cele mai mari manifestări post-decembriste pe această tematică. Sperăm că vor fi cel puţin 200 de motociclişti", a afirmat Iavorenciuc.

În ultima zi a AutoMoto Festival va fi organizată o întrecere a celor mai puternici oameni din Botoşani. Aceştia vor fi supuşi unor probe precum căţăratul, ridicatul greutăţilor (butucilor), împinsul sau trasul unor maşini

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia