Programul de sărbători din Ambulatoriul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani

1 mai 2024

ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Judetean Mavromati BotosaniIn perioada sărbătorilor de Paște, programul de activitate din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani a fost adaptat conform zilelor libere acordate de Guvernul Romaniei.

Astfel, joi, 2 mai, activitatea în ambulatoriu va fi una normală, exceptând cabinetele unde personalul medical se află în concediu de odihnă și care vor fi închise, transmit reprezentanții Spitalului Județean.

Începând de vineri, 3 mai și până luni, 6 mai, inclusiv, Ambulatoriul de specialitate va fi închis. Marți, 7 mai, se reiau consultațiile, care se fac în urma programărilor.

Medic nou la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Pe ce secție va activa

 

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia