
Liberalul Cătălin Flutur, care și-a anunțat candidatura pentru fotoliul de primar al municipiului Botoșani, a declarat, vineri, că pe lista pentru Consiliul Local se vor regăsi în proporție de 95% oameni noi. El susține că această decizie este o dovadă a faptului că se vrea schimbare în partid, cu oameni noi și o mentalitate nouă.
„Cel puțin la municipiul Botoșani, ca să avem credibilitate că ceea ce se întâmplă e noi, trebuie să vă spun, să nu se supere unii dintre dumneavoastră, lista cu care voi merge în aceste alegeri pentru Consiliul Local va fi în proporție de 95% nouă pentru că doar așa dovedim că noi chiar asta vrem. Vrem schimbare, schimbare de mentalitate, cu oameni noi, cei vechi cu experiența lor vă rog foarte mult să îi ajutați pe aceștia noi, dar nu mai este elanul acela”, a spus Flutur.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia