
O firmă din județul Botoșani dă afară aproape 80 de salariați din cauza problemelor economice. Este vorba despre societatea de confecții Formens, care a decis inițial să renunțe la 96 de angajați, iar ulterior la 78 din motive financiare. Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, „este singura societate care a anunțat concedierea colectivă, în ultimii ani, la Botoșani”.
Angajații sunt în preaviz până pe 2 aprilie, dar mare parte dintre aceștia se vor angaja la alte societăți de profil.
„Am găsit soluții. Angajatorii care concediază salariații înștiințează Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și stabilim de comun acord întâlniri cu cei concediați și le oferim serviciile noastre. După preaviz, ei vor veni și pentru fiecare se iau măsuri personalizate. Unii se angajează, alții aleg reconversie profesională prin programele agenției, iar alții beneficiază de șomaj, iar ulterior de reconversie profesională”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Botoșani, Gabriela Vranciuc.
Decizia este surprinzătoare în condițiile în care, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani a anunţat că Formens este printre cele mai profitabile afaceri din judeţul Botoşani. Potrivit topului CCIA, dacă pe prima poziţie a clasamentului afacerilor cu cel mai mare profit brut se află Elsaco Electronic, nimeni alta decât firma preşedintelui CCIA, Valeriu Iftime, care a avut în 2022 profitul brut de 34,5 milioane de lei. Pe poziţia a doua se regăseşte fabrica de confecţii Formens, patronată de omul de afaceri francez Gerard Losson, care a avut un profit brut de 31 de milioane de lei.
Iată topul firmelor din Botoşani după profitul din 2022
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia