Incendiu într-un apartament din municipiul Botoșani de la o oală cu mâncare uitată pe foc. Trei autospeciale au ajuns la fața locului

27 februarie 2024

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la etajul I.

Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani a ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Aceștia au constatat că proprietarul era ieșit din apartament, alimentarea cu gaz era oprită și geamurile erau deschise. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat, susțin reprezentanții ISU Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Vezi salariile pe 2024 din Primăria Botoșani, Poliția Locală, Direcția Sport și Agrement și Serviciul Public de Asistență Socială! Vor fi majorate în ședința de CL

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia