
Peste 200 de școli din județul Botoșani nu au sisteme de securitate sub formă de pază sau camere video, potrivit unui raport prezentat în cadrul unei ședințe, la Instituția Prefectului. Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a convocat, astăzi, în ședință, Grupul Interinstituțional responsabil cu punerea în aplicare, la nivel județean, a planurilor teritoriale comune de acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza Județului Botoșani și grupului de lucru cu atribuții în ceea ce privește întocmirea și monitorizarea implementării planurilor de acțiune.
La întâlnirea de lucru au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Consiliului Județean Botoșani, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava și Direcției de Sănătate Publică a Județului Botoșani.
În cadrul ședinței s-a realizat analiza semestrială a modului în care este asigurată protecția unităților de învățământ conform Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2023-2024, în Județul Botoșani.
În perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2023 - 2024, la nivelul județului Botoșani, existau în evidenţe 470 unități de învățământ preuniversitar (114 în mediul urban și 356 în mediul rural). Dintre acestea, 461 unități de învățământ se regăsesc în sistemul de învățământ de stat și 9 în cel privat, 138 având personalitate juridică, iar 332 fără personalitate juridică.
După tipul unităților de învățământ existente în mediul urban, respectiv rural, situaţia acestora se prezintă astfel:
Modul de asigurare a securității unităților de învățământ preuniversitar
Sorin Cornilă: ” Mă bucur să constat că s-a pus în practică ce am stabilit la precedenta întâlnire și că acțiunile noastre au produs efecte pozitive. Educația trebuie să se desfășoare într-un cadru optim de siguranță, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, lucrăm în echipă, coordonarea și cooperarea dintre instituții fiind esențială. În urma acestei ședințe, se va elabora o evaluare consolidată privind aspectele de referință, ce va fi transmisă, de către Instituția prefectului – județul Botoșani către Direcția Generală a Relației cu Instituțiile Prefectului.”
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia