
Un polițist de la Inspectoratul de Poliție Județeană Bacău este acuzat de procurori că ar fi falsificat probe în dosare penale ca să ajute un grup interlop să scape nepedepsit. Respectivul a fost arestat preventiv, împreună cu alți trei indivizi.
Polițistul în vârstă de 45 de ani este acuzat că în ultimii 5 ani ar fi ajutat interlopii din gruparea numită "Mîrza" să scape de mai multe ori de răspunderea penală.
Mai exact, ofițerul, care lucra la biroul de Investigatii Criminale, ar fi falsificat probe sau chiar a omis să includă în dosarele penale probe importante.
În acest fel, cercetările erau îngreunate și se ajungea în unele cazuri și la prescrierea faptelor.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au fost cercetați până în prezent pentru numeroase infracțiuni de loviri și alte violențe, influențarea declarațiilor, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice.
Sursa: stirileprotv.ro
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia