FOTO Accident într-o localitate din Botoșani! Un șofer a ajuns cu mașina în șanț

21 ianuarie 2024

Un accident rutier a avut loc duminică dimineață, în județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 61 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț. Evenimentul s-a produs pe raza localității Brăești, în urmă cu puțin timp.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Aceștia au constatat că șoferul era ieșit din mașină, fiind preluat de ehipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autovehiculului”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia