Jandarmii şi poliţiştii disponibilizaţi ar putea fi angajaţi la Poliţia Locală

14 iulie 2011
Politia Locala Botosani

Politia Locala se confrunta cu deficit de agenti

Acest lucru se va întâmpla în momentul în care se va obţine aprobarea ca pe posturile vacante de la Poliţia locală să se facă angajări. Primarul Cătălin Flutur a declarat că este interesat să preia la Poliţia Locală câţiva oameni care au trecut printr-o şcoală militară, fie de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, fie de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean.  

"Este o soluţie. Noi am preluat şi o parte din personalul disponibilizat şi de la Prefectură, dar ăia prin transfer că erau funcţionari publici", a precizat primarul.

În calcul nu intră însă şi poliţiştii de frontieră pentru posturile din Poliţia Locală. Şi asta pentru că, spune primarul, "La Poliţia de Frontieră s-au făcut angajări ca la Poliţia Locală: de pe stradă, nu din şcolile militare, că aşa a fost legea. Şi aici, dacă vom face angajări, ne vom consulta cu comandanţii lor să ne spună care este bun. Doar nu o să luăm unul care a plecat de acolo că a făcut nu ştiu ce", a adăugat Flutur.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia