Un tânăr a încercat să-i păcălească pe polițiștii botoșăneni cu un permis fals, după ce a fost oprit pentru control

8 ianuarie 2024

Un tânăr din Botoșani, fără permis, a fost depistat de polițiști pe un drum din județ. La data de 7 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 208, în comuna Cristești, un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Botoșani.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, deși, la solicitarea polițiștilor, a prezentat un permis de conducere, însă, acesta nu prezenta elementele de siguranță specifice unui document autentic”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, uz de fals și fals în înscrisuri oficiale.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia