
Mihai Ciobanu (63 de ani), antrenorul de la FC Botoșani, a confirmat declarațiile-șoc ale lui Eduard Florescu, care își acuzase o parte din colegi că s-au dat loviți înainte de meciul cu Oțelul, scor 2-0.
La flash-interviu, Eduard Florescu, marcatorul ambelor goluri, a pus la îndoială accidentările unor coechipieri, spunând că aceștia au devenit indisponibili „peste noapte”. Junior Pius, Virgile Pinson, Romario Benzar și Kablan N'Goma, toți 4 titulari cu Dinamo, n-au făcut parte din lotul lui FC Botoșani, potrivit gsp.ro
„Au apărut accidentări surprinzătoare. Cred că celor care au lipsit azi le pare rău că nu au fost cu noi la această bucurie. Mereu am avut un dialog cu conducerea pentru a căuta cele mai bune soluții.
Sunt trei puncte importante. Este o descătușare. Sunt multe etape până la final, multe puncte puse în joc. E foarte important cum ne facem pașii de acum, mă refer la transferuri” a spus Mihai Ciobanu, pentru Digi Sport.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia