Cea mai mare diferenţă de notare la tezele de la Bacalaureat a fost de 2,4 puncte

11 iulie 2011

examen de bacalaureatCea mai mare diferenţă de notare dintre o teză contestată şi una reevaluată a fost de 2,4 puncte. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, şapte lucrări la examenul de Bacalaureat au avut diferenţe în notare mai mari decât 1,50 puncte. Două dintre acestea, una la română şi una la biologie, au avut diferenţe de notare de 2,4 puncte în plus, respectiv în minus. d nu ne-am putut ocupa. sunt câţiva profesori asistenţi care nu vor mai participa la următoarele sesiuni de examen.

"Notele date de ultimele persoane care au evaluat tezele s-au situat între primele şi cele de la Iaşi, astfel încât măsurile pe care le vom lua nu vor fi atât de drastice pentru că, pe de o parte vorbim de subiectivism la unele subiecte, subiectivism în corectare pentru că a fost la biologie un eseu în care copii trebuiau să folosească nişte termeni, nu spunea dacă să-i folosească în context corect sau incorect sau doar să apară acolo şi de aici au apăut interpretări", a spus Ada Macovei, inspector general al IŞJ.

Profesorilor, care au corectat cele şapte lucrări cu diferenţe mari de notare, li se vor cere note explicative şi funcţie de aceste note explicative conducerea IŞJ va lua o decizie. 

O statistică prezentată de IŞJ relevă faptul că cei mai mulţi dintre cei care nu au luat Bacalaureatul- probe scrise - sunt candidaţi la seral sau frecvenţă redusă. De exemplu, la examenul scris de limba şi literatura română, 89,24% dintre absolvenţii la zi au promovat examenul, 62,93% dintre cei de la seral şi 73,89% dintre cei de la frecvenţă redusă.

La matematică, 75,09% din cei de la zi au luat examenul, 26,09% dintre cei de la seral şi 47,1% dintre cei la frecvenţă redusă. Şi la examenul de la fizică procentul celor reuşiţi de la zi a fost de 44,35% şi de 9,84% procentul admişilor de la seral.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia