Au chefuit cu mult alcool, în minivacanța de 1 Decembrie, și au ajuns la Urgențe! Zeci de botoșăneni, la spital din cauza băuturii. Unii s-au luat și la bătaie

4 decembrie 2023

Au chefuit cu mult alcool, în minivacanța de 1 Decembrie, și au ajuns la Urgențe! Este cazul a zeci de botoșăneni, care au ajuns la spital, zilele acestea, din cauza băuturii. Ba mai mult, unii s-au luat și la bătaie, astfel că au ajuns pe mâna medicilor și cu leziuni.

În perioada 30 noiembrie- 4 decembrie, în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Botoșani au fost 512 prezentări. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, dintre acestea, 13 pacienți au ajuns la spital ca urmare a unor agresiuni,  15 au avut nevoie de îngrijiri din cauza consumului abuziv de alcool.

În aceste zile, activitatea medicală a spitalului nu a fost afectată de sărbătorirea zilelor din minivacanța de 1 Decembrie. Ca și până acum, în cadrul Unității Primiri Urgențe (UPU), pacienții au fost preluați nonstop, investigați și, după caz, spitalizați.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia