Tânăr de 24 de ani, prins drogat la volan, pe o stradă din municipiul Botoșani

2 octombrie 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani –Biroul Rutier au oprit, pe 30 septembrie, pentru control, pe șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Bălușeni.

Întrucât avea un comportament suspect, botoșăneanul a fost testat cu aparatul din dotare pentru depistarea prezenței substanțelor psihoactive în organism, prilej cu care rezultatul a fost pozitiv.

Menționăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost identificate două fragmente vegetale, ambalate în staniol, susceptibile a fi droguri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Denis a murit cu două zile înainte de ziua sa. Urma să împlinească 18 ani

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia