
Baia centrală va fi demolată urmind ca in locul acesteia sa se faca birouri pentru Apa Grup. Dorin Ciuştea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că la licitaţia organizată pentru privatizarea băii publice nu s-a prezentat nici un ofertant, iar o eventuală investiţie in această locaţie nu ar fi rentabilă. Mai mult, acesta a declarat că baia publică va fi dezafectată şi datorită nerentabilităţii acesteia, dar şi datorită faptului că aceasta a inceput să fie folosită, in ultima perioadă, in cu totul alte chestiuni, respectiv pentru partide de sex. "Sunt informat că baia publică este folosită in alte scopuri, respectiv pentru sex. Pe de altă parte, dotarea acestei băi este proastă, la nivelul anilor 75-80 şi nu mai corespunde normelor sanitare, nu are autorizaţie de funcţionare şi reprezintă un focar de infecţie", a mai spus Dorin Ciuştea. Acesta a declarat că in ultima perioadă baia centrală a fost vizitată de numai trei persoane şi că din cele 20 de cabine de baie, doar vreo două mai sunt acceptabile. Ciuştea susţine că prin realizarea birourilor pentru regia de apă s-ar economisi nişte bani cu care se plăteşte in prezent chiria pentru birourile de pe Aleea Nucului. "Cheltuim lunar in jur de 300 de milioane de lei pentru chirie. Vom face intervenţii pentru a găsi sumele necesare acestei investiţii şi cum se incălzeşte vom da drumul la lucrări", a mai spus Dorin Ciuştea.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia