S-a schimbat legislația! Amendă în valoare de 800 de lei pe loc pentru șoferii care nu respectă această regulă

17 septembrie 2023

Locurile de parcare le creează probleme șoferilor. Cei ce încearcă să evite taxele își lasă mașinile pe trotuar sau în alte locuri nepermise, în timp ce alții sunt nevoiți să recurgă la această metodă pentru că nu mai găsesc alt loc disponibil.

Chiar dacă nu există suficiente parcări, Codul Rutier actualizat este foarte strict în ceea ce privește parcarea în locuri nepermise. Regulile se aplică și celor care își lasă vehiculul în fața propriei case. Șoferii care obișnuiesc să facă acest lucru sunt taxați pe loc, iar amenda ajunge până la 800 de lei.

În cele mai multe localități, există locuri de parcare plătite, pentru care proprietarii au acte și plătesc impozit. Cei ce nu au apucat să își cumpere, dar vor să aibă unde să își lase mașina în apropierea casei, au găsit soluții.

Aceștia lasă diferite obiecte în spațiile publice, care ocupă locul, semn că locul este „luat”. Practica este una ilegală și poate fi considerată și penală și se sancționează dur.

Potrivit legii, „amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare” se sancționează cu amendă de până la 2.500 de lei.

Românii care fac asta riscă și dosar penal, dar și o pedeapsă cu închisoarea de la 2 luni până la 2 ani.

O modificare a legii rutiere, intrată în vigoare de luna trecută, a venit cu o nouă obligativitate pentru șoferii români de la noi din țară. Astfel, aceștia trebuie să fie atenți la utilizarea luminilor de zi sau a fazei scurte. Dacă nu vor face acest lucru vor fi sancționați contravențional cu amendă.

La mijlocul lunii iunie, Codul Rutier a suferit din nou modificări, iar autoritățile au introdus noi reguli pentru posesorii auto din România.

Sursa: romaniatv.net

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia