
Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. La data de 6 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 48, în comuna Frumușica, un ansamblu format din tractor agricol și remorcă, condus de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași comună.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că botoșăneanul conducea o remorcă cuplată la tractor care nu este neînregistrată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia