O nouă ședință organizată de IȘJ Botoșani pentru repartizarea posturilor în învățământ

11 august 2023

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani organizează o nouă ședință pentru repartizarea posturilor din învățământ. Astfel, luni, 21 august, în Aula Colegiului Național ”A.T.Laurian” va avea loc soluționarea în ședință de repartizare, a solicitărilor de detaşare la cerere prin concurs specific pentru personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar.

De asemenea, pe 17 august, are loc ședință de repartizare  pentru: completarea normei didactice pe perioadă nedeterminată/ determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante;  restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată; - detașare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul național, sesiunea 2023 precum și pentru candidaţii care au obţinut cel puţin nota de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2023.

Sute de posturi sunt diponibile în învățământ pentru anul școlar 2023-2024, cele mai multe fiind cu o viabilitate de un an.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia