Un bărbat din Botoșani a găsit un portofel pe o bancă. Reacția rapidă a botoșăneanului

24 iulie 2023

Un bărbat din municipiul Botoșani a găsit, la sfârșitul săptămânii trecute, un portofel cu bani și acte, dar și niște chei pe o bancă din zona centrală. Acesta a avut o reacție rapidă și a sesizat o patrulă a Poliției Locale care se afla în zona Casei Cărții, care au preluat bunurile găsite și au identificat persoana care le-a pierdut. Este vorba de o femeie în vârstă de 70 de ani, tot din Botoșani.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială şi Cameră Corpuri Delicte al Poliției Locale Botoșani, au fost sesizaţi de numitul I.M., în vârstă de 65 de ani, cu privire la faptul că a găsit un portmoneu de culoare neagră ce conţinea o sumă de bani şi două seturi de chei, pe o bancă aflată pe Calea Națională în faţa Casei Cărţii. Portmoneul a fost predat proprietarei, identificată în urma verificărilor, numita B.L., în vârstă de 70 de ani”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.

Aceștia recomandă tuturor cetățenilor să manifeste prudenţă și să-și supravegheze cu atenţie bunurile pentru evitarea unor incidente.

Tragedie într-o comună din Botoșani! Un bărbat de 50 de ani, tatăl a trei copii, și-a pus capăt zilelor

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia