
Un cunoscut procurori din Botoșani a ieșit la pensie, începând de vineri, 14 iulie. Este vorba despre Nicoleta Arpinte, care a solicitat pensionarea la 57 de ani, după 25 de ani de magistratură și 38 de ani de vechime totală în muncă. 16 ani a făcut naveta și a lucrat ani de zile singură, pe trei posturi, din lipsă de procurori.
Susține că ar mai fi rămas în sistem dacă ar fi avut un volum normal de lucru, cu un program normal. Totodată, mărturisește că a decis să părăsească acest sistem și din cauza corupției.
„Dar nu am avut, de la intrarea în sistem și până la ieșire decât nebunie și presiune. Și am mai avut 25 de ani de amenințări cu Inspecția Judiciară dacă nu scoatem dosare și nu lucrăm, și mai mult, și mai mult. Schemele subdimensionate și mereu goale, incomplete m-au epuizat psihic și m-au fugărit din sistem, presiunea. Stilul ăsta stahanovist. Stahanov, cu toate recordurile lui în întrecerea socialistă a muncii, a murit până la urmă de alcoolism într-un spital de psihiatrie. Eu m-am salvat, chiar dacă neuronii mei sunt varză și uit uneori și cum mă cheamă. Ce m-a mai fugărit din sistem? Corupția, corupția care și-a întins metastazele hidoase peste tot. Durerea de a vedea justiția distrusă, iar asta cu complicitatea oamenilor din interior, a tuturor cozilor de topor și știm cu toții care sunt. Durerea de a vedea mii de dosare distruse de decizii ccr, distruse de ciuntiri permanente ale codurilor de către politicieni veroși... Senzația că muncim degeaba, că totul a scăpat de sub control și totul se prăbușește în jurul nostru iar societatea civilă nici măcar nu realizează ce se întâmplă”, a spus, pe pagina sa de socializare, Nicoleta Arpinte.
Criză majoră de procurori la Botoșani! Șef de Parchet: Suntem oameni, nu roboți
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia