Tânar dat jos de la volan de polițiștii botoșăneni. S-a ales cu dosar penal și amendă de 2.600 lei

13 iulie 2023

Un șofer s-a ales cu dosar penal și a primit și o amendă usturătoare după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 C, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Iași.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categoire de autovehicule, iar inspecția tehnică periodică și asigurarea obligatorie a autovehiculului erau expirate.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de peste 2.600 de lei pentru că avea documentele privind starea autovehiculului și asigurarea, expirate, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia