Actorul Daniel Badale, distribuit într-o piesă de teatru regizată de Horaţiu Mălăiele

19 iunie 2011

Daniel Badale în spectacolul "S-a sfârşit cum a-nceput" de la TNB

Actorul Daniel Badale a onorat invitaţia pe care i-au făcut-o reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar de a participa la festivitatea de premiere a dascălilor care au ieşit la pensie în acest an. Actorul botoşănean le-a recitat cadrelor didactice o poezie şi şi-a exprimat respectul pe care îl poartă faţă de actuala conducere a sindicatului care i-a afost alături într-un moment greu al vieţii. "Pe vremea dumneavoastră, când aţi format atâtea generaţii şi când dvs aţi fost formaţi la rândul dvs exista un lucru pe care noi l-am pierdut azi. Nu educaţia, nu cultura, ci mentalitatea. Asta trebuie să ne recâştigpm noi acum.... Mă simt aici ca într-o familie. E a patra oara când vin şi o fac pentru că doamna Ţiprigan, necunoscându-mă şi necunscând-o pe dumneaei, când am fost într-un moment de acela în care fiecare om greşeşte, a fost alături de mine şi pentru asta vreau să-i mulţumesc mereu", le-a spus actorul Daniel Badale. Daniel Badale a fost distribuit la Teatrul Naţional din Bucureşti în piesa de teatru "S-a sfârşit cum a -nceput" în regia lui Horaţiu Mălăiele. Muzica spectacolului este semnată de Nicu Alifantis. În această piesă care a avut premiera recent la teatrul bucureştean, Daniel Badale joacă rolul lui Barry Derril, alături de actorii Mihai Constantin şi Victoria Dicu.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia