Agenți economici verificați de polițiștii botoșăneni. Amenzi pentru neutilizarea caselor de marcat

10 iunie 2023
razie bazar Tati

foto arhiva

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune, pe 8 iunie, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru verificarea legalității operatorilor eceonomici.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 38 de persoane, au fost controlate 18 autovehicule și 8 unități economice.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, cinci dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia