Se pregătește construcția unui nou supermarket Penny în municipiul Botoșani

2 martie 2023

Rețeaua de magazine Penny, care aparține grupului german Rewe, vrea să se extindă la Botoșani. Primăria Botoșani a lansat consultarea publicului pe tema construirii viitorului magazin Penny cu magazin de carne și brânzeturi pe strada Uzinei nr. 1 (lângă sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență).

Magazinul va fi construit pe un teren de 4.500 mp care aparține Rewe Projektentwicklung România SRL, dar și alți peste 1.200 de metri pătrați care aparțin omului de afaceri Tonino Boldea.

Grupul Rewe România este format din două companii, una operativă (magazinele - n.r.) REWE România SRL şi o firmă de dezvoltare imobiliară - REWE Projektentwicklung. Anul trecut, afacerile cumulate ale celor două firme au depăşit 500 milioane euro.

Rewe România mai operează în România magazinele XXL Mega Discount. În România, grupul german Rewe mai este prezent prin lanţul de supermarketuri Billa, care numără 83 de unităţi.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia