Copil atacat de trei câini pe o stradă din Botoșani! A ajuns la spital cu mai multe răni

19 februarie 2023

foto arhiva

Un copil de zece ani a fost atacat de trei câini pe o stradă din municipiul Botoșani. Incidentul s-a petrecut duminică, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani. Minorul a fost găsit pe marginea părții carosabile, cu mai multe răni pe corp.

Copilul, în timp ce se deplasa pe strada Săvenilor, ar fi fost atacat de 3 câini, care i-au creat mai multe leziuni, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„A fost identificat proprietarul unuia dintre câini, în persoana unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani. În cauză a fost constituită echipă operativă care efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea măsurilor legale pentru prevenirea atacului canin”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

FOTO Alimente expirate și haine second-hand ce urmau să ajungă la o asociație din Botoșani, oprite la frontieră

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia