
Guvernul României a adoptat, la sfârșitul anului trecut, o hotărâre pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local. Pe listă apar 35 de noi stațiuni turistice de interes local, dintre acestea cinci fiind din județul Suceava, respectiv localitățile Ciocănești, Coșna și Mănăstirea Humorului, precum și zonele turistice ale municipiului Fălticeni și orașului Siret. De asemenea, pe listă mai apar zona turistică a comunei Vânători-Neamț și orașul Bicaz din județul Neamț, dar și orașul Dărmănești și zona turistică a orașului Comănești, din județul Bacău.
„Încă o veste bună, la final de an! România are 35 noi stațiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunități de dezvoltare, printre care menționez atragerea de investitori și finanțări, în scopul maximizării potențialului zonelor și, foarte important, o creștere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
În urma solicitărilor și documentației depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite în teritoriu, primind statut de stațiuni turistice de interes local următoarele localități:
Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.
Până la acest moment, în România sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local. Județul Suceava mai are încă 20 de stațiuni turistice atestate, patru fiind de interes național și 16 de interes local.
sursa foto: mesageruldecovasna.ro
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia