
Un taf s-a răsturnat, sâmbătă, în afara părții carosabile pe raza localității sucevene Râșca. Pompierii militari ajunși la fața locului au constat faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani a rămas blocat în interiorul utilajului.
După extragerea acestuia, a fost predat echipajelor medicale și paramedicale, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia