FOTO Grav accident în această seară! Un bărbat a murit, iar două femei au fost rănite

31 octombrie 2022

Un grav accident rutier a avut loc luni seară pe o stradă din municipiul Fălticeni. La fața locului au fost identificate trei victime, una dintre acestea fiind în stare de inconștiență. În ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici și de cadrele medicale aflate la fața locului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au ajuns la spital, cu diferite traumatisme.

Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia