Șofer oprit, pentru control, pe un drum din județul Botoșani. Polițiștii i-au făcut dosar penal

17 septembrie 2022

Un botoșănean a urcat beat la volan, dar a fost prins de polițiști care i-au făcut dosar penal. S-a întâmplat vineri, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit, pentru control, pe drumul comunal 41 A, din comuna Lunca, un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia