FOTO Accident între un autoturism și un camion. Patru persoane au au fost rănite

26 iulie 2022

Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule s-a produs, marți dimineață, în comuna suceveană Moara. Coliziunea s-a produs între un autoturism și un camion, iar patru persoane au fost rănite.

„Este vorba despre o coliziune între un autotren și un autoturism. Sunt implicate patru persoane, conștiente și cooperante. Trei persoane din autoturism sunt transportate la spital. Una dintre victime (femeie) se afla în imposibilitatea de a ieși singură din autoturism, fiind extrasă de către echipajul pentru descarcerare”, precizează ISU Suceava.

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia