FOTO! Proiectele ce vizează dezvoltarea infrastructurii județului Botoșani, discutate de președintele CJ cu un reprezentant al Ministerului Transporturilor

15 iulie 2022

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, s-a întâlnit, vineri, cu Catalin Urtoi, vicepreşedintele asociaţiei „Împreună pentru A8” și consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a discuta pe marginea proiectelor ce vizează dezvoltarea infrastructurii județului Botoșani.

Cu această ocazie i-am prezentat domnului Urtoi argumentele noastre în privința transformării viitorului drum de mare viteză Botoșani - Suceava, într-un sector de autostradă ca extensie a A7. Domnia sa ne-a asigurat de tot sprijinul pe care ni-l poate acorda.  Am convenit împreună că trebuie urgentate expertizele tehnice pentru sectoarele de drum național Botoșani - Dorohoi, Botoșani - Săveni și Dorohoi - Suceava, pentru a recupera timpul pierdut în mandatul ministrului Cătălin Drulă, când nu s-a lucrat la nicio documentație tehnică pentru modernizarea drumurilor naționale din județul nostru”, a precizat Doina Federovici.

Un alt subiect a fost necesitatea realizării centurilor municipiilor Botoșani și Dorohoi și preluarea de către CNAIR a sectorului de drum județean ce leagă Racovăț de Dorohoi în contextul redeschiderii Vămii cu Ucraina și a conturării noilor coridoare de transport.  De asemenea, s-a vorbit și despre stadiul proiectelor de infrastructură rutieră județeană, a mai spus președintele CJ Botoșani, Doina Federovici.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia