Festivalul Verii, la sfârşitul lunii august

9 mai 2011
Viceprimarul Florin Ghiorghita

Viceprimarul Florin Ghiorghita

Municipalitatea botoşăneană  va organiza în acest an Festivalul Verii.  Evenimentul va fi organizat după un an de pauză şi se va desfăşura, ca şi în ediţiile trecute, lângă bazar, la sfârşitul lunii august. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că festivalul va fi organizat în parteneriat cu o firmă privat, iar municipalitatea nu va cheltui bani din bugetul local ci numai prin sponsorizări.

"Anul acesta vom face festivalul verii pentru că era o tradiţie pentru noi şi oamenii sunt dornici până la urmă de o distracţie în aer liber. Anul acesta nu am făcut nimic de Zilele Oraşului pentru căm s-au suprapus cu sărbătorile de Paşte. Anul trecut nu am avut Festivalul Verii iar lumea nevoia simte nevoia de o petrecere de genul acesta în aer liber şi cu siguranţă o vom face în ultimul weekend din luna august", a declarat Florin Ghiorghiţă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia