Preot nou instalat într-o parohie din județul Botoșani. PS Nechifor Botoșăneanul, prezent la eveniment

3 iunie 2022

O parohie din județul Botoșani are, începând de vineri, preot nou. Este vorba de Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Coștiugeni din comuna Albești, acolo unde parohul Dorin Liviu Onciuleanu și-a început activitatea preoțească.

Slujba de instalare a preotului a fost oficiată de episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Prea Sfintitul Nechifor Botoșăneanul, alături de un sobor format din peste 20 de preoți.

La eveniment a luat parte și protopopul de Botoșani, Petru Fercal, dar și sute de credincioși.

De asemenea, la slujbă au fost prezenți și primarul și viceprimarul din comuna Albești, Mihai Amarandei și, respectiv, Brăduț Brașoveanu.

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Coștiugeni are arondate 187 de familii de credincioși. Postul de preot a fost ocupat de curând, în urma unui concurs organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Postul rămăsese liber după plecarea lui Teodor Cenușă, care a devenit preot militar.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia