
Polițiștii botoșăneni cer sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat, dat dispărut de familie. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean, polițiștii au fost sesizați, vineri, cu privire la faptul că în ziua de 4 aprilie 2022, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul, fără a precizat unde va pleca, iar până în acest moment nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia