
La data de 15 martie 2022, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F Botoșani și specialiști ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfășurat activități de consiliere și informare a cetățenilor ucraineni, în contextul conflictului armat din zonă, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Activitățile au fost desfășurate în zona punctului de trecere a frontierei Stânca, dar și în alte locații de pe raza județului, unde sunt cazate temporar persoane refugiate din Republica Ucraina.
De asemenea, astfel de activități au fost desfășurate și în zona Gării Botoșani și a autogărilor de pe raza municipiului Botoșani.
Sunt consiliate, în special, persoanele de gen feminin, fiind prezentate aspecte legislative și de procedură, purtându-se discuții în vederea reducerii riscului victimal și conștientizării unor pericole pe fondul stării de vulnerabilitate.
Persoanele consiliate au beneficiat de materiale de informare tipărite în limbile română, engleză și ucraineană, cu sprijinul ROCONNECT, mai precizează IPJ Botoșani.
Persoanele aflate în mișcare, ca urmare a unui conflict armat, formează un grup vulnerabil, care trebuie să fie protejat împotriva:
Principalele riscuri:
Cei care au suspiciunea cu privire la un astfel de pericol trebuie să ceară imediat ajutor prin intermediul S.N.U.A.U. 112.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia