
Surse din PNL au declarat pentru Antena 3 că liberalii vor să ceară demiterea lui Marius Budăi din funcția de ministru al Muncii, în cadrul ședinței de coaliție.
În ceea ce privește nemulțumirile liberalilor, potrivit surselor citate, există o serie de nemulțumiri în interiorul partidului la adresa ministrului Muncii, din cauza declarațiilor privind posibilitatea majorării pensiilor, pentru a doua oară în 2022.
Contactat de Antena 3 pentru a comenta situația, până la momentul actual, ministrul Muncii nu a răspuns. De menționat este faptul că reacțiile dure din PNL vin după ce, recent, ministrul Muncii a anunţat că din februarie ar putea începe discuţii cu Comisia Europeană, la Bruxelles, pentru majorarea procentului din PNRR acordat pensiilor.
Totodată, noaptea trecută, ministrul a explicat și de ce este nevoie de o modificare la nivelul PNRR-ului. Acesta declara că procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor prin PNRR este insuficient.
„Am avut aseară o ședință în coaliția politică. S-a hotărât formarea unui grup la nivel de câteva ministere și persoane pe tehnic, astfel încât să venim cu câteva soluții și să putem începe discuțiile cu Comisia Europeană.
În PNRR este un angajament iresponsabil – acest prag de 9,4% pentru toate pensiile. Este scris la nivel de PNRR este scris temenul „pensii speciale” – termen care nu există din punct de vedere juridic, dar ele sunt de fapt indemnizații de serviciu stabilite, iar pensiile militare sunt pensii militare de stat. Din cauza acestui termen s-a creat confuzia și Comisia Europeană a insistat ca si pensiile militare să intre în acest procent de 9,4%”, a declarat Marius Budăi.
În cadrul acelorlași declarații făcute, Budăi mai explica și faptul că procentul alocat pensiilor din PIB trece peste 10% și a pregătit câteva soluții pentru rezolvarea acestor probleme.
„Doar cu pensiile pe contributivitate înseamnă 8% din PIB. În jur de 1% sunt toate aceste indemnizații și pensii de lucru. Prin PNRR România s-a asumat rezolvarea inechităților din sistem care se poate realiza în doi pași:
Totodată, el ma declara că din luna mai ar putea începe modificarea Legislaţiei privind pensiile, iar din septembrie să mai poată fi acordată o majorare de pensii în acest an, informează capital,ro
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia