30 aprilie, ultima zi în care se depun cererile pentru motorină subvenţionată

26 aprilie 2011

Bomba putea oricind sa explodeze in tractor, intruct era in stare de functionare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoşani reaminteşte tuturor beneficiarilor, pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă pentru anul 2011, că ultima zi pentru depunerea cererii pentru trimestrul  I  este 30 aprilie a.c. .

 Cererea trimestrială prin care se solicita rambursarea va fi însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Alături de situaţia centralizatoare, cererea trimestrială trebuie să fie însoţită de copii ale facturilor de cumpărare a motorinei, cu precizarea că, facturile de achiziţionare a motorinei să fie emise în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2011.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia