FOTO Dramatic! Botoșăneanul rănit în accidentul de pe E58 a murit la spital

18 decembrie 2021

Botoșăneanul rănit grav în accidentul de pe E58 a murit la spital. Ovidiu Muscalița a suferit leziuni grav în urma accidentului de pe E58, pe raza satului Buzeni, din comuna Bălușeni, iar medicii au făcut toate eforturile pentru a-l ține în viață. Aflat pe pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Botoșani, prietenii și rudele acestuia au făcut apeluri disperate pentru a găsi donatori pentru el. Luni urma să fie operat, dar organismul său nu a mai rezistat.

Accidentul a avut loc luni. Impactul s-a produs între un autoturism și un camion.  Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, șoferul autoturismului, în vârstă de 24 ani, a rămas încarcerat.

La fața echipajului, au ajuns în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, tânărul a fost scos din mașină, fiind preluat de echipajul SMURD, în stare critică.

„Până la sosirea forțelor de intervenție, victima a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ, care trecea prin zonă. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, arată sursa citată.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia