
O femeie de 31 de ani, însărcinată, din comuna Mileanca a ajuns în stradă, în frig, după ce a fost externată din spital, dar nu avea bani și nici cu ce să ajungă în localitatea sa de domiciliu. În seara zilei de marți, 14 decembrie, femeia, S.E., a cerut ajutorul polițiștilor locali.
„[...] aflată în misiune de patrulare, echipa mobilă a Serviciului Ordine și Liniște Publică din cadrul Poliției Locale Botoșani a identificat o persoană de sex feminin, vizibil însarcinată, aflată în situația de risc hipotermic, care a apleat la ajutorul patrulei de Poliție Locală, deoarece nu avea unde să se cazeze peste noapte. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta se numește S.E., de 31 de ani, din comuna Mileanca, județul Botoșani. Numita S.E. a afirmat că este externată de la Spitalul Județean Botoșani, nu are unde să se cazeze și nici posibilități pentru a se deplasa în localitatea de domiciliu”, precizează polițiștii locali botoșăneni.
Femeia a fost condusă și luată în evidență la Centrul maternal “Micul Prinț” din municipiul Botoșani, în vederea asigurării măsurilor de protecție socială.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia