
Numărul cazurilor de coronavirus scade la nivelul județului Botoșani. Prefectul județului, Dan Nechifor, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că județul nostru a intrat într-un trend descendent în ceea ce privește infectările cu virusul COVID-19. Așa se face că sunt sute de paturi libere în spitalele suport COVID și chiar dacă a început școala numărul îmbolnăvirilor nu a mai crescut la fel de vertiginos ca în septembrie.
„Față de săptămânile trecute, avem 320 de locuri libere, paturi să spunem, în spitalele suport COVID, ceea ce înseamnă că încet-încet am intrat într-un trend descendent”, a spus prefectul.
După începerea școlii, doar 21 de elevi și cinci cadre didactice au fost depistate pozitive.
La nivelul Instituției Prefectului Botoșani a fost prezentată, marți, o evidență a ratei de vaccinare împotriva COVID-19 din toate localitățile județului. Astfel, potrivit datelor, cea mai scăzută rată de vaccinare se înregistrează la Ripiceni: 6,28%, urmează Vorniceni cu 8,75%, apoi Albești cu 9,26%, Drăgușeni- 10.07%, Dimăcheni- 10,42%, Hudești- 10,52%, Mileanca -10,66%, Ungureni - 10,80%, Mitoc- 11%.
Au fost reticenți la vaccinare și locuitorii din Corni (11,27%), Prăjeni (11,40%), Copălău (11,54%), Călărași (11,64%), Concești (11,67%). Nu au vrut să se vaccineze nici localnicii din Păltiniș (12,01), Mihălășeni (12,21%), Coșula (12,43), Cristinești (12,80%), Lozna (12,59%), Lunca (12,91%).
Potrivit prefectului Dan Nechifor, până marți, 100.870 de persoane au primit o doză de ser, 59.026 au primit două doze, iar 13.681 de oameni au făcut și a treia doză. Astfel că numărul botoșănenilor care au schema de vaccinare completă este de 92.486.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia