Accident cu victimă la Botoșani! O mașină a intrat într-o căruță. Un bărbat, aruncat din atelaj

23 septembrie 2021

foto arhiva

O persoană a fost rănită în urma unui accident grav care a avut loc, joi dimineață, în jurul orei 5.00, în localitatea Prăjeni din județul Botoșani. Un autoturism Dacia Logan, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Roma, s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism, care circula în faţa sa, moment în care a pătruns pe sensul opus, unde a lovit un atelaj hipo.

În urma impactului puternic, conducătorul atelajului, de 75 de ani, a fost aruncat pe carosabil. Și mașina a fost avariată. La fața locului a ajuns un echipaj de la Ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la spital cu mai multe traumatisme.

Polițiștii au ajuns la fața locului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, au constatat că șoferul nu era băut, în timp ce căruţaşului i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Șoferul se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia