FOTO Doliu în învățământ! A murit o apreciată învățătoare din Botoșani

10 septembrie 2021

Învățământul botoșănean este din nou în doliu după ce o apreciată învățătoare a trecut la cele veșnice. Este vorba despre Elena Butnaru, de la școala din Hilișeu Horia, nimeni alta decât mama primarului comunei, Ioa Butnaru.

Cunoscuții acesteia spun că era o femeie discretă, cu o inimă de aur, care iubea nespus copiii. Era mândră de profesia sa. Aceasta a murit din cauza unor probleme de sănătate.

Doamna învățătoare Elena Butnaru s-a mutat discret într-un colț de cer de unde va avea grijă ca tot ce a sădit în timpul vieții să dăinuie. Dornică de a cunoaște și a-i determina pe ceilalți să cunoască, doamna învățătoare Elena Butnaru a pregătit generații de elevi care o prețuiesc și o iubesc. Nu a ezitat niciodată să își sprijine elevii sau colegii, a predat cu dăruire, iar dragostea i-a fost răsplătită cu admirația și dragostea elevilor, care astăzi își amintesc bucuria doamnei profesoare de a trăi și de a dărui. O viață întreagă dăruită școlii, copiilor, familiei, învingătoare, părinte pentru atâtea generații, optimistă, iubită, așa va rămâne doamna învățătoare, în gândul și în sufletul comunității din comuna Hilișeu-Horia”, este mesajul transmis de colectivul Școlii Gimnaziale Nr.1 Hilișeu-Horia.

Ce greu este să așterni pe hârtie sentimente și gânduri despre un om care a slujit cu trup și suflet comunitatea în care s-a născut și a trăit... e greu să vorbești la trecut despre un om care a fost pentru o întreagă comunitate o lumină, o flacără în întunericul unor vremuri întunecate...e greu să vorbești despre doamna învățătoare Butnaru Elena la trecut... Pesemne, că Bunul Dumnezeu a făcut Raiul nemărginit căci zilnic pleacă acolo mulți dintre îngerii noștri păzitori, probabil să pregătească și pentru noi cei rămași o lume mai bună, mai dreaptă... .De astăzi comunitatea noastră e mai săracă , iar Raiul mai bogat.... Începe un nou an școlar...aici și în Cer....aici și Acolo e nevoie de învățători! Sună clopotelul...aici și Acolo... "...copiii mei dragi...cei care mă înconjurau cu dragostea și sinceritatea lor. ..au fost balsamul rănilor mele și eu al lor. Încă-i mai iubesc și-i doresc și cred că și ei pe mine. Sunt mândră de meseria pe care mi-am ales-o și dacă ar fi s-o iau de la început aș face același lucru..."(învățător Elena Butnaru). Drum lin către Rai, dragă Dăscăliță Elena Butnaru!”, a spus Munteanu Gabriela.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia