
Un agent de poliție din Botoșani a fost înjunghiat de un tânăr, duminică seară, pe o terasă din municipiu. Polițistul, în vârstă de 34 de ani, era în timpul liber, iar la un moment dat, între acesta şi un alt client de la terasă, în vârstă de 24 de ani, a izbucnit un conflict.
Nervos la culme, tânărul a scos din buzunar un briceag şi l-a înjunghiat pe poliţist în zona omoplatului. După faptă, individul s-a făcut nevăzut, iar polițistul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe.
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în noaptea de 18 spre 19 iulie a. c., în timp ce se afla în parcarea din proximitatea unui local public, din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, acesta, i-a aplicat unui tânar de 34 de ani, din aceeași localitate, o lovitura cu un obiect tăitor ințepător, in zona omoplatului, provocându-i leziuni fizice”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Agresorul a fost identificat luni dimineață, iar polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia