Un bărbat din municipiul Botoșani, găsit spânzurat în apartament de propria soție

19 iulie 2021

Un bărbat de 64 de ani și-a pus capăt zilelor în apartamentul din municipiul Botoșani. Bărbatul a fost găsit spânzurat, sâmbătă, de soția sa, care tocmai se întorsese de la țară.

Când l-a văzut atârnând de ţeava de gaz din holul apartamentului, femeia a sunat imediat la 112.  La fața locului a fost trimis un echipaj de la Ambulanță, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul. Din câte se pare, bărbatul era un împătimit al alcoolului, iar soția l-a amenințat de mai multe ori că îl părăsește.

Polițiștii au descis dosarpenal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia