Bunurile care au aparţinut Sanatoriului Guranda, redistribuite în alte spitale

11 aprilie 2011
Sanatoriul Guranda

Sanatoriul Guranda

Clădirea în care a funcţionat Sanatoriul Guranda va fi eliberată până la sfârşitul acestei luni, iar imobilul va fi predat proprietarului. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, a declarat că aparatura medicală, dar şi paturile vor fi redistribuite în alte unităţi spitaliceşti aflate în subordinea Consiliului Judeţean, iar celelalte bunuri vor fi adăpostite într-un spaţiu de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

"Vrem să mai luăm ce mai este pe acolo, utilaje, aparatură. Unele vor fi duse la alte spitale, altele le vom depozita într-un alt spaţiu şi predăm cheia la proprietar ca să nu mai plătim chirie acolo", a spus Aroşoaie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia