FOTO! Un bărbat care participa la protestul de la Botoșani, s-a prăbușit în mijlocul manifestanților. A fost dus de urgență la spital

29 martie 2021

Incident neplăcut la protestul de luni seară din municipiul Botoșani. Unui bărbat i s-a făcut rău în timp ce particpa la protest și s-a prăbușit din picioare în mijlocul manifestanților. Jandarmii i-au acordat primul ajutor și au sunat imediat la 112.

Pe timpul desfășurării manifestării de protest organizate în municipiul Botoșani, unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani i s-a făcut rău, fiind observat de jandarmii care asigurau ordinea și siguranța publică în momentul în care acesta s-a prăbușit în mijlocul manifestanților. Jandarmii i-au acordat primul-ajutor și au solicitat sprijinul unei ambulanțe în vederea îngrijirilor medicale de specialitate”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. La protestul împotriva restricțiilor impuse de autorități au participat sute de botoșăneni.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia