Percheziții la o spălătorie auto din Botoșani, dar și la locuința administratorului acesteia. Ce a pățit șoferul unui Mercedes

19 martie 2021

Polițiștii botoșăneni au descins, joi dimineață, la o spălătorie din municipiul Botoșani, din zona Puskin, dar și la locuința administratorului acesteia. Perchezițiile au avut loc într-un caz de furt.

Șoferul unui Mercedes ML 320, un băcăuan de 40 de ani, și-a dus, sâmbătă, autoturismul la spălătoria respectivă, iar la plecare a constatat că i-a fost furat sistemul de navigație. Acesta a făcut plângere la poliție, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt.

Potrivit reprezentanților Poliției Botoșani, au fost făcute percheziții la spălătorie și la locuința administratorului acesteia, dar nu a fost găsit sistemul respectiv. Ancheta este în desfășurare.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia