Moartea în biroul său a administratorului de la Spitalul Municipal Dorohoi ridică suspiciuni. Anchetă declanșată de Poliție

25 februarie 2021

Echipaj de poliție la BotosaniMoartea administratorului de la Spitalul Municipal Dorohoi a determinat declanșarea unei anchete de către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Polițiștii vor să afle nu doar condițiile în care a murit Gheorghe Chițac, ci și dacă în acest caz angajatorul, respectiv Spitalul Municipal Dorohoi, a respectat normele de sercuritate și sănătate în muncă.

Dorohoianul de 52 de ani a fost găsit, joi dimineață, fără suflare în biroul său, iar faptul că se afla la serviciu este privit ca un accident de muncă. 

A fost deschisa o ancheta in care se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunilor de ucidere din culpa si nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca. A fost dispusa si efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, susțin reprezentanții Poliției.

 

Un angajat al unui spital din Botoșani, găsit fără suflare în birou

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia